NUVELA ISTORICĂ
“ALEXANDRU LĂPUŞNEANUL”

Definitia nuvelei
Interferenţa curentelor literare în nuvela Alexandru Lăpuşneanul
-romantism
-clasicism
-realism
Izvoare de inspiraţie, tema şi structura nuvelei
-inspiratie
-cronicile istorice
-alte documente istorice
-tema
    Prezentarea unei pagini din istoria nationala + mesaj

-structura 4 episoade cu motto 1 2 3 4
Caracterizarea personajelor
-Alexandru Lăpuşneanul
     construit romantic: personaj exceptional in situatii exceptionale
Acţiuni importante:
 -respinde solia boierilor tenace,ferm,energic
 -politica sa : saracirea bogatilor si ajutarea ţaranilor
 -afirmarea faptului ca nu va fi o marioneta a boierilor
 -manipulator si diplomat , se foloseste de un intermediar intre el si popor
 -omoara 47 boieri crud
Descris si de alte personaje
-personaje secundare
     -Doamna Ruxandra
     -Spancioc şi Stroici
     -Mitropolitul Teofan

-personajul colectiv
Arta narativă şi stil
-minuţia caracterizării personajelor
-sobrietate a mijloacelor prozatorului
-Arta conciziunii pt constructia firului epic,dialog,descrieri
-Naraţiunea şi dialogul predomină
-descrierile
     amănunte vestimentare; enumerarea bucatelor de la banchet;
     -o descriere tipic romantica : cetatea Hotinului
-culoarea de epoca
   limbaj din cronica; cuvinte vechi sau cu sens schimbat
 

    Nuvela este o specie a genului epic, în proză, având mai multe episoade sau planuri narative în care atenţia naratorului se orientează nu atât asupra subiectului în sine cât asupra conflictului în care sunt angrenate personajele care trebuie să fie suficient de puternic conturate pentru a întreţine acest conflict.



Interferenţa curentelor literare în nuvela Alexandru Lăpuşneanul
-romantism
-clasicism
-realism

    Apărută în 1840, în primul număr al revistei “Dacia literară” de la Iaşi, număr în care se publică manifestul romantismului românesc, nuvela “Alexandru Lăpuşneanul” este predominant romantică. Elementele de romantism sunt următoarele:

    Există însă în nuvelă şi elemente de clasicism, întrepătrunderea romantism – clasicism fiind specifică literaturii paşoptiste (1840-1860). Sunt de factură clasicistă următoarele elemente:

    Alături de elemente romantice şi clasiciste există în nuvelă unele care anunţă realismul precum:



   
Izvoare de inspiraţie, tema şi structura nuvelei
-inspiratie
-cronicile istorice
-alte documente istorice
-tema
    Prezentarea unei pagini din istoria nationala + mesaj

-structura 4 episoade cu motto 1 2 3 4

   Costache Negruzzi are drept izvoare ale inspiraţiei cronicile lui Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce. Apelează, de asemenea, la documentele istorice, dar le prelucrează în maniera romantică folosind şi tradiţia istorică.

   Tema nuvelei este prezentarea unei pagini sângeroase din istoria naţională, având ca mesaj faptul că tirania se întoarce împotriva înfăptuitorului care sfârşeşte în chinuri şi în singurătate.

    Structura – nuvela se caracterizează printr-o rigoare de construcţie care aminteşte de modul în care se construiesc piesele de teatru, unde fiecărui moment al subiectului îi corespunde câte un act. Nuvela are 4 episoade şi fiecare dintre acestea se deschide printr-un motto în care se sintetizează principalele coordonate ale acţiunii din acel episod.
    -Primul episod care corespunde expoziţiunii şi are ca motto: “Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu!”.Acestea sunt cuvintele spuse de Lăpuşneanu atunci când solia boierilor îi cere să plece din Moldova pentru că ţara nu-l vrea.
    -Al doilea capitol conţine intriga, constând în hotărârea lui Lăpuşneanul de a-i da doamnei un “leac de frică” şi are ca motto: “Ai să dai samă, doamnă !”, cuvinte rostite de văduvele boierilor ucişi de domnitor.
    -Capitolul al treilea are ca motto: “Capul lui Moţoc vrem!”, cuvinte pe care le striga mulţimea ce venise la curtea domnească să ceară dreptate. Acest episod conţine punctul culminant, constând în uciderea celor 47 de boieri la ospăţul pe care domnitorul îl da, promiţând că va face pace cu ei.
    -Episodul al patrulea are ca motto: ”De mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu !”, cuvinte rostite de domnitor pe patul morţii când, după ce este călugărit, nu poate să-şi uite duşmanii şi-i ameninţă până în ultima sa clipă. Episodul constituie deznodămânul.



Caracterizarea personajelor
-Alexandru Lăpuşneanul
     construit romantic: personaj exceptional in situatii exceptionale
Acţiuni importante:
 -respinde solia boierilor tenace,ferm,energic
 -politica sa : saracirea bogatilor si ajutarea ţaranilor
 -afirmarea faptului ca nu va fi o marioneta a boierilor
 -manipulator si diplomat , se foloseste de un intermediar intre el si popor
 -omoara 47 boieri crud
Descris si de alte personaje
-personaje secundare
     -Doamna Ruxandra
     -Spancioc şi Stroici
     -Mitropolitul Teofan

-personajul colectiv



Alexandru Lăpuşneanul

    Personaj complex, construit în maniera romantică, din lumini şi umbre, cu trăsături neobişnuite, pus să acţioneze în situaţii excepţionale, este personajul în jurul căruia gravitează întreaga “lume” a operei.
    El este tipul domnitorului feudal, desprins să-şi exercite în mod despotic voinţa. Caracterizarea personajului se construieşte ca într-o operă dramatică, prin replici şi prin faptele acestuia în primul rând.
    Încă din primul capitol, respingând solia boierilor care-i cereau să plece din ţară, Alexandru Lăpuşneanul îşi demonstrează tenacitatea, fermitatea, energia în realizarea scopului propus: “Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu. Şi dacă voi nu mă iubiţi, eu vă iubesc pre voi şi voi veni ori cu voia, ori fără voia voastră. Să mă întorc ? Mai degrabă-şi va întoarce Dunărea cursul îndărăt decât să mă întorc eu”.
    Cu aceeaşi fermitate îşi expune în faţa boierilor şi principala coordonată a politicii sale interne, afirmând că va sătura “lăcomia cetelor de păgâni, cu averile voastre, nu cu banii ţăranilor pe care-i jupuiţi voi”. Sfidându-i pe boieri, el îşi lansează ameninţarea: “Voi mulgeţi laptele ţării, dar a venit vremea să vă mulg şi eu pre voi”.
    Bun cunoscător al psihologiei boierilor şi al istoriei ţării pe care o conduce, Lăpuşneanul avertizează prin replicile sale că nu va fi o marionetă a marii boierimi: “Să mă încred în voi? Pesemne crezi că eu nu ştiu zicătoarea moldovenească <<Lupul schimbă părul, dară nu firea>>”.
    Diplomat inteligent şi lucid, Lăpuşneanul ştie că va avea nevoie de un intermediar de sacrificiu între el şi popor, înţelegând să-şi exercite puterea cu mâna de fier înmănuşată “în catifea”. Astfel, el se adresează boierului Moţoc: “Te voi cruţa, căci îmi eşti trebuitor ca să mă mai uşurezi de blastemurile norodului”. El va lupta împotriva marii boierimi, dar ştie că masele reprezintă o forţă veritabilă şi va fi precaut faţă de aceştia. În acest sens, replica domnitorului din capitolul al treilea a rămas celebra: “Proşti, dar mulţi”.
    Faptele următoare reliefează toate laturile personalităţii lui Alexandru Lăpuşneanul. Violenţele din capitolul al doilea demonstrează cruzimea, una atingând paroxismul. Domnitorul “îi omora pe boieri din când în când”, “îi despuia de averi”, “scotea ochi, tăia mâini, ciuntea”. În faţa doamnei Ruxanda îşi exprimă impulsul sângeros, dând dovadă de prefăcătorie atunci când promite că va renunţa la omoruri, dar şi de un umor macabru, promiţându-i “un leac de frică”.
    Disimularea, diplomaţia, cruzimea ating punctul culminant în capitolul al treilea. Tulburat, domnitorul îşi calculează, sadic, fiecare mişcare a planului său. Îi adună pe boieri la mitropolie în zi sfântă şi sărută “cu smerenie” racla Sfântului Ioan, jurând că va curma omorurile. Autorul îşi lasă personajul să acţioneze şi doar succinte notaţii regizorale prefigurează, discret, fapta sângeroasă ce va urma: “Spun că în minutul acela el era foarte galben la faţă şi că racla Sfântului ar fi tresărit”. Călcându-şi jurământul, sfidând oamenii dar şi pe Dumnezeu, Alexandru Lăpuşneanul îi va ucide pe cei 47 de boieri din ale căror capete – culme a cruzimii - va pune să se ridice o piramidă, promisul “leac de frică” pentru Doamna Ruxanda. Pe Moţoc nu va ezita să-l lase pradă furiei poporului, împlinind cele spuse în primul capitol. Nici pe patul de moarte personajul nu renunţă la ura sa “De mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu”.
    Replicile altor personaje contribuie şi ele la caracterizarea lui Alexandru Lăpuşneanul. Astfel, Doamna spune despre el că nu mai are “simţire omenească”, mitropolitul Teofan spune că este “crud şi cumplit”, iar boierii Spancioc şi Stroici îi spun că “ştiai numai a omorî”. Obiectivitatea autorului se păstrează neştirbite faţă de personaj, intervenţiile directe ale autorului fiind minime, ca într-o piesă de teatru. Doar de câteva ori Costache Negruzzi îşi numeşte eroul “tiran”, iar în final afirmă că domnia lui Alexandru Lăpuşneanul a lăsat “o pată de sânge pe istoria Moldovei”. Grigore Ureche vedea în A. Lăpuşneanul “un omorâtor de boieri”, dar C. Negruzzi înţelege că actele crude ale personajului au fost impuse până la un punct de necesităţile momentului istoric. Era o perioadă de tulburări interne, datorită dezbinării şi trădării marilor boieri. Un stat puternic cerea centralizarea, iar domnitorul era obligat şă micşoreze puterea marii boierimi. Aceste lucruri le înţelege Costache Negruzzi, iar sensul nuvelei sale îl explică în 1845, în “Scrisoarea a 11-a”, intitulată “Ochire retrospectivă”: “Alexandru Lăpuşneanu va sparge cuibul şi va strivi acest furnicar de intriganţi ce făcea şi desfăcea domnii. Dar fapta lui n-a fost de folos poporului, pentru că Lăpuşneanul retezase trunchiurile, dar odraslele încă creşteau şi nu era el omul care să ştie a le seca punându-le stavila pre însuşi poporul. De aceea fapta lui fu judecată de crudă, iar el de tiran”.
    Înţelegându-şi personajul în contextul istoriei, surprizându-l în zbaterea care-l transforma în personaj problematic, Costache Negruzzi a făcut din Alexandru Lăpuşneanul “un om întreg şi viu, o puternică creaţie mai presus de orice stil de şcoală literară”.

    Aceeaşi măiestrie vădeşte Costache Negruzzi în realizarea personajelor secundare, al căror portret este schiţat în maniera succintă, cu mare atenţie.

    Doamna Ruxanda, soţia lui Lăpuşneanul este o femeie blândă, supusă, temătoare, potenţând prin antiteză portretul lui Alexandru Lăpuşneanul. O sperie vărsările de sânge şi cruzimea, dar nu ezită, în final, să întindă paharul cu otrava soţului ei.
Moţoc este tipul boierului feudal, intrigant, linguşitor, lacom, trădător şi laş în faţa primejdiei. Arogant şi trufaş, Moţoc nu înţelege psihologia maselor pe care le exploatează şi le dispreţuieşte: ”Eu sunt boier mare, ei sunt nişte proşti”.

    Spancioc şi Stroici fac parte tot din clasa boierimii, dar prin ei Costache Negruzzi ilustrează tipul boierilor cu iubire “de moşie”. Deşi nu apar decât la începutul şi la sfârşitul nuvelei, prin sinceritatea şi curajul lor, capătă un rol justiţiar, fiind simbol al patriotismului şi al purităţii morale care învinge ura şi cruzimea.

    Mitropolitul Teofan sugerează, discret, amestecul Bisericii în treburile domniei feudale. Şiretenia personajului care-o îndeamnă pe Doamna Ruxanda să întindă otrava lui Alexandru Lăpuşneanu este surprinsă în replica: “Domnul Dumnezeu să te povăţuiască. Iar eu mă duc să gătesc tot pentru purcederea noastră cu noul domn; şi pre cel vechi, Dumnezeu să-l ierte şi să te ierte şi pre tine”.

Deschizând şi încheind destinul domnitorului, toate aceste personaje poartă în ele pecetea romantismului.
În nuvelă apare pentru prima dată în literatura română personajul colectiv, autorul dovedind o mare artă în surprinderea psihologiei maselor, într-o pagină de antologie, care anunţa  marele freamăt al mulţimii dezlănţuite din romanul “Răscoala” al lui Liviu Rebreanu. Veştile nelămurite se răspândiseră la Iaşi şi “burzuluindu-se norodul” la porţile curţii domneşti, “Gloata se întărâtă din ce în ce mai mult fără să ştie bine de ce”. Autorul surprinde fizionomia “gloatei” în răzvrătire, fără ţeluri precise, anarhică, dezorganizată. Dar deruta nu durează mult. Atitudinea de revoltă a mulţimii faţă de jafurile şi nelegiuirile boierilor este concentrată, aşa cum prevăzuse Lăpuşneanul, împotriva aceluia care-l sărăcise cu biruinţa. Norodul izbucneşte într-o unitate de voinţă: “Toate glasurile se făcură un singur glas şi acest glas striga: Moţoc să moară…Capul lui Moţoc vrem”. Această reacţie spontană releva uşurinţa cu care se înfiripa unitatea de voinţă a poporului asuprit.



Arta narativă şi stil
-minuţia caracterizării personajelor
-sobrietate a mijloacelor prozatorului
-Arta conciziunii pt constructia firului epic,dialog,descrieri
-Naraţiunea şi dialogul predomină
-descrierile
     amănunte vestimentare; enumerarea bucatelor de la banchet;
     -o descriere tipic romantica : cetatea Hotinului
-culoarea de epoca
   limbaj din cronica; cuvinte vechi sau cu sens schimbat

    Alături de minuţia caracterizării personajelor, nuvela lui Costache Negruzzi se remarcă prin extraordinara sobrietate a mijloacelor prozatorului, rămas parcă mai aproape de lacomismul cronicarilor, cu toată modernitatea de care dă dovadă. Arta conciziunii rămâne fundamentală, atât în construirea firului epic urmărit în cele patru capitole ca în patru acte ale unei creaţii dramatice, în realizarea dialogului, cât şi în descrieri.
    Naraţiunea şi dialogul predomină, iar descrierile apar doar pentru culoare, pentru sugestie, atmosfera şi rămâne mărginită doar la câteva amănunte semnificative. Într-o compoziţie narativă clasică prin echilibru şi lapidaritate, descrierile de referă doar la amănunte vestimentare, la enumerarea bucatelor de la banchet, făcută, cum spune, George Călinescucu o pensulă flamandă”. Într-un singur loc apare o descriere, tipic romantică, a cetăţii Hotinului, “mută şi pustie ca un mormânt de urieş”, cu valurile Nistrului “ce se izbeau regulat de stâncoasele ei coaste, sure şi goale, în lumina crepuscului” – descriere de mare densitate şi de reală frumuseţe picturală.
    Culoarea de epocă se realizează şi prin limbaj inspirat cu grijă din cronică. Costache Negruzzi foloseşte arhaisme, cuvinte ale căror conţinut semnatic s-a schimbat, fonetisme şi construcţii sintactice arhaice, având o funcţie stilistică superioară, folosite apoi, consecvent, de Mihail Sadoveanu: “să omoare de istov”, “ajungă atâta sânge vărsat, atâţia sărmani”, “în inima norodului vina încă pomenirea lui Rareş”, “aşteptând şi pândind vreme”.